Monday, February 13, 2012

alt proiect - balansoarul

săptămâna trecuta a fost săptămâna 30 și plina pentru mine ca iar am facut un proiect de-al meu. total ineficient de data asta. nu-s prea mandra. de ineficienta nu pot sa fiu mandra niciodată. mai am fix 10 săptămâni pana la estimarea nașterii. începe sa crească presiunea de-a cumpara lucrurile pentru peaches. vinerea viitoare este expoziție cu vânzare în amsterdam și mergem acolo; o sa ne întoarcem cu mana/buzunarul/traista/portbagajul pline. 4 ore de plimbat si putem sa vedem calilatea și designul chestiilor care sunt necesare. pana una alta eu urmaresc reduceri și preturi și-mi fac liste.

necesar:
- patut
- comoda de schimbat
- carucior
- scaun de mașină
- copaie de baie

mofturi:
balansoar si multe altele.

proiecte pentru peaches:
perete colorat, vulpite de plus deasupra patului, pompoane de hartie desupra patului, a mica plapuma facuta din bucatele, o luna de jucarie tot deasupra patului...

este o asiatica al carui blog îl urmăresc. are un blog de design. și de curand (4 luni) are și o fetita. zicea ea ca e foarte drăguț sa fie un balansoar pentru când o sa trebuiască sa ma trezesc la fiecare 3 ore sa hrănesc copilu. de leganat și dormit în el. ea are un balansoar foarte fain care nu se găsește decât în state. n-am găsit nimic frumos nou (care sa fie ok și cu mine și cu andrei). balansoarul trebuie sa aibe spătarul înalt sa se poata dormi in el, mânere și cat mai putine colțuri. daca se poate sa fie capitonat/tapitat - foarte bine. am cautat second hand și am gasit repede unul drăguț, ieftin și la 7 minute de casa. am mers sa-l luam seara târziu. la oameni în casa lumina proasta. și o mitza. urata. un neam urat de mitza. dar foarte prietenoasa. torcatoare. scaunul cu o pernuță pe el. noi în loc sa-l cautam de defecte ne-am legănat putin, eu am fost total deturnata de mitza. mult mai preocupata sa mângâi mitza decât scaunul. nu scârțâia. da. ok. îl luam.

proiectul scaunul

acasă când l-am luat la purecarit m-am dezamăgit. e de ala cu împletitură de rafie. asta știam ca se vedea pe spatar. am pus pernuța la spălat ca erea cu par de mitza. mi-a și iesit un buboi la nas. și am văzut ca rafia de pe fund nu mai erea. probabil s-a spart și era taiata cu foarfeca din rama. și fundul taiat dintr-o bucata de placaj. o cârpeală. mmm. cah. și rafia de pe spatar la inspectie [mai] atenta are doua rupturi și e prinsa de rama in multe gaurele mici si unele de sus sunt despicate deja. care înseamnă ca dacă vreau sa refac împletitura de pe spatar și sa curat gaurile întâi, o sa se despice de tot. as reface și împletitura de pe spatar. una ca e ciupita, alta ca e din rafie și fundul din sfoara. pff. dar asta generează și mai multa munca. se poate. da. dar e multa munca.

proiectul scaunul

puricareala scaunului a constat din analiza a ce se poate îmbunătăți și din curățat. am sters scaunul bine cu soluție pentru lemn (cu ceara) și în final l-am dat și cu oțet ca mi s-a parut ca nu răspunde bine la curățatul meu. era dat cu baiț și patinat, dar la curățat s-a șters și baițul de pe mânere. timpul pentru un nou proiect. la inceput am zis ca-i curat resturile de rafie de pe fund și-i refac fundul cu sfoara. asta am facut în doua seri: curățat si pregătit gaurile. apoi s-a facut ca mai bine îl șlefuiesc tot si-l dau cu bait încă odată. am cumpărat consumabilele dar n-am găsit baiț și am luat lac colorat. în sfârșit. în ziua trei m-am apucat de șlefuit gros. cu respirator dar în dormitor. proasta idee. am aspirat dar s-a facut praf fin și m-am cam cohait a doua zi. în ziua patru m-am mutat în baie cu șlefuitul. cu ușa închisă și respirator și spalat pe jos des ca sa se ia praful. plus cu ventilația la maxim. am stat vreo patru ore. foarte dedicata. si am facut efort considerabil care s-a lasat cu febra musculara în ziua următoare. vineri. cand am tras chiulul de la proiectul meu.

proiectul scaunul proiectul scaunul - terminat de slefuit

sâmbătă dimineața cu forte proaspete și cu mult entuziasm ca era soare am dat cu primul strat de lac. tot in baie. lacul pe baza de apa, nu terpentina. netoxic. duminica dimineața am șlefuit fin și pe la amiaza am dat cu stratul doi de lac și am zis ca e suficient. am șlefuit încă odată finisat. seara am infirat fundul cu sforicica. la tembelizor. azi l-am terminat.

gata!

dar in final am investit multa munca și materiale în scaunul asta. e folosibil dar nu estetic și probabil când n-o sa mai avem nevoie de el n-o sa-l putem recicla. probabil ca o sa ajungă pe foc.

No comments:

Post a Comment