Sunday, December 30, 2012

Mâine e ajunul anului nou

Avem oaspeţi: Veronica şi Dragos. Olguţei îi e bine. Înainte de a veni ei a început sa lucreze la stat pe mâini şi genunchi. E greu. Cred ca de doua săptămâni a început. Exersează mult peste zi şi la fel de mult noaptea. Se trezeşte, se ridică pe mâini şi genunchi şi se leagănă foarte energic înainte şi inapoi. Şi adoarme pe nas. Şi suzetă. I-am dat pătuţul in jos de mai demult.

Nu e nici un pericol de sufocare ca are aerosleep, dar se trezeşte cu urme pe faţă.

Şi bunică-sa a introdus-o la stat în picioare sprijinită de spătarul canapelei. Loc bun. Dacă cade e moale. În primele zile se ofilea repede piciulica. Încerca sa sară ca asta a învăţat în jumperoo. Acum dacă stă călare pe piciorul meu şi cu faţa spre mine se ridică în picioare.

A început sa folosească şi mai multe silabe, sa apuce cu doua degete ştie deja şi acum încearca obiectele cu degetul arătător.

Activitatea principală care urmează este securizarea casei. Otrăvuri, chestii ascuţite, cabluri, uşi, colţurile mobilelor, ancorarea dulapurilor, prizele. Am crezut ca o să pot face multe cu oaspeţi în casă, cu bunica. Dar văd ca nici eu nici Andrei nu renunţăm la frâie. Am apucat să resigilez cu silicon zona duşului. Era mucegăit siliconul vechi. Altă treabă pe care o fac prima dată. N-a ieşit frumos dar nu mai trebuie să aştept 3 ani să refac.

Am vrut într-o zi sa cos la maşină. N-am reuşit şi m-am frustrat tare. Apoi m-am resemnat să citesc. Citesc iar Jack London. Acum despre gold rush in Alaska. Si iarnă. Plăcut.

A avut a doua conjunctivită săptămâna asta. N-a fost severă şi eu n-am fost atentă şi de ieri am şi eu conjunctivită la un ochi.

Friday, December 14, 2012

consumerism de crăciun

sony xperia t

e perioada din an cand la noi in familie se cheltuieste pe tehnologie. desi eu incerc sa rezist consumerismului. de curand am cumparat laptop pentru andrei, aspirator si robot de bucatarie. aveam si aspirator (nu includ pe ala robot aici) si robot de bucatarie. amandoua cumparate in cipru si folosite incat sa-si scoata banii. scuza pentru robotul de bucatarie a fost ca e ceva care merita cumparat pentru ca cel vechi e folosit daca nu zilnic cel putin saptamanal. pentru aspirator nu prea am avut scuze. poate. ala manual e vechi, ala robot nu aspira prin colturi si trebuie pregatita casa inainte sa-i dam drumul.

si andrei si-a comandat telefon nou prin firma. al lui i l-a dat mamei sale cand am fost in romania. nu avea un an. am acceptat pentru ca nu ies bani din casa pe telefonul lui si o ruda a fost facuta fericita. altfel trebuia sa-l mai foloseasca un an. si-a comandat un experia care este lansat in ianuarie 2013. de cand a daruit telefonul vechi si pana acum andrei a stat pe tableta. prima de la samsung. si se plange des de ea. si nu poate raspunde la telefon daca n-are casti. eu mai uit si-l sun.

imi expira abonamentul pe doi ani la vodafone pe care platesc 40 de euro pe luna. l-am facut pentru google nexus s. nu m-au uitat cei de la care am cumparat nexusu. mi-au dat ping din timp sa-mi reinnoiesc abonamentul. am ignorat vreo saptamana doua, pana am mai primit niste pinguri. daca tot platesc abonament de ce sa n-am mai mult? mai mult procesor, mai mult ram, mai mult android, mai multa camera?

m-am gandit mult serile dupa ce o culcam pe olga. care? sony xperia t. de ce? are camera buna si e gratis la unele abonamente. am considerat si google nexus 4 dar nu se gasea pe nicaieri si are camera proasta si am suferit destul 2 ani de zile cu camera de la google nexus s. deci am ales sony xperia t cu regretele: n-are android pur sange; n-are 2 giga de ram cum are google nexus 4. am trecut de la vodafone la t-mobile ca ultimii au abonament cu putine minute si internet nelimitat si telefonul aproape gratis. eu nu folosesc minute; nu vorbesc la telefon. l-am primit cu microSIM de la t-mobile, dar sim care nu e activ pana in ianuarie cand de fapt mi se termina abonamentul la vodafone. am umblat vreo doua zile cu doua telefoane dupa mine din cauza cartelei vechi de vodafone care nu intra in telefonul nou. urasc sa fiu cu fundul in doua luntre. aseara m-am hotarat sa prefac cartela vodafone in microSIM, sa eliberez google nexusu, sa-l foloseasca andrei pana ii vine lui xperia ce si l-a comandat. si apoi o sa-l las pe nexus mostenire.

a mers bine taiatul cartelei si acum sunt cu fundul numai intr-o luntre. perfect :)

insa nexusu nu putea fi factory reset ca l-am busit eu cand l-am rootat. si era contul meu de google master peste telefon. asta nu se poate. oricine il foloseste tre sa fie master pe el. am profitat ca e noapte si nu trebuie s-o deservesc pe olga si intai am incercat sa fixez telefonul cu ROM manager app. n-a mers. am dezesperat. apoi am incercat sa fac niste taxe dar nu s-a putut finaliza fara andrei. am reluat activitatea de a fixa telefonul. din google in google am ajuns sa instalez Android SDK si altele pe linux ca sa fixez telefonul din computer. tot asa l-am si rootat initial. eram destul de relaxata ca nu poate fi mai rau decat este. pana am dat un fastboot erase boot si l-am omorat de tot. dupa care am devenit mai serioasa si mai atenta in incercarile mele si am gasit un link care m-a pus pe pozitie. am instalat o factory image pentru nexus s: android 2.3.6. a mers! a da!? fain! am instalat apoi ultima android 4.1.2 factory image si acum nexusu are system de operare mai bun decat xperia t-ul meu. si m-am culcat satisfacuta.

nu inainte de a ma lauda. lui andrei, dar era adormit. apoi pe facebook. tut tut!

Monday, December 10, 2012

coroniță de crăciun

IMG_20121210_143822

duminica am facut cu victoria. sambata am cumparat crengutele si sarma si panglica. ideea a fost sa fac asta de pe fellowfellow. am mers chiar cu lista de plante. numai ca m-am desumflat foarte repede cand n-am gasit planele (ca e diferentza de clima). erau numai coronite gara facute.

nah... am luat crenguțe asortate. suport de paie iar n-am gasit dar n-a fost nevoie. m-am bazat ca am sa am eu idei :) intai m-am gandit la carton. apoi la un colac de cablu (usb) apoi am vazut niste sfoara ce am cumparat-o pt alt proiect care nu s-a materializat. bingo.

IMG_20121209_131510

si n-am mai fost nelinistita duminica seara. am simtit ca am facut ceva :)