mama

am visat-o pe mama. a fost deosebit. o visez asa de rar incat e ca o perla orice vis cu ea. e asa o pierdere... asa o pierdere... a murit cand eu aveam 20 de ani si ea 48.

am visat partea ei artistica. am visat ca ne mutam si eu faceam curat prin hartii si era super mizerie in casa; asa cum era cand se facea curatenie generala si se varuia cand eram copii. mama varuia biannual. la 6 ani eram extrem de multumita sa explorez noul aranjament din casa. acumularea nefunctionala de obiecte in mijlocul casei. peisaje noi, obiecte necunoascute pentru ca de obicei stateau ascunse in dulapuri. verva care mi-a lasat o cicatrice in barba. prima cicatrice. am cazut cu barba in palnia de la gramofon.

visul: eram in sufrageria de aici insa obiectele in care faceam curat nu exista in realitate. nu-s sigura ca erau ale mele in vis. nu cred ca erau. existenta altuia in casa asta in care eu faceam curat. si am gasit mape de ale mamei si poate fotografii vechi despre cum era in casa parintilor cand eram copii. cu sevaletul mamei facut de tata. in vis toate obiectele au fost fantastice si departe de realitate. dar visul a subliniat ce pierdere este in continuare moartea mamei dupa 15 ani. si ce mostenire a lasat in noi, in copiii ei. nu suntem artisti, nici eu nici sis, cum nici mama n-a fost in final. insa avem capacitatea sa distingem valorosul de chitchi. am crescut cu arta mai mult decat vecinele mele olandeze, desi nu am avut arta pe pereti. dar am fost expuse. mama picta si avea talent. a dat la facultatea de arte; a luat ore la iasi cu pictorul liviu suhar care ii spunea ca daca nu picteaza in fiecare zi nu are sanse sa intre. nu a pictat in fiecare zi. n-a reusit la arte. a fost in biroul de creatie la fabrica de pulovere radauti si apoi muncitoare in hala cand a inceput sa se duca fabrica la vale. si in final cand s-au facut mari restructurari a murit de ingrijorare ca ramane fara munca. si eu pot sa vad de aici cum viata a adus-o tot mai jos. de cand esti tanar si ce aspiratii ai si unde ajungi eventual. mama a fost si prima victima a demitizarii mele. mi-am exersat si ascutit demitizarea pe ea. sper ca macar simtul artistic adevarat sa se trasmita olgai daca nu chiar talent. mama a continuat sa picteze, rar, activitate de weekend odata pe luna. goblenuri pentru colegele ei de la munca, planse pentru tanti chitza la scoala. nimic care sa vina de la ea, numai la cererea altora. ma bucur ca cineva a presat-o sa picteze.

exersatul zilnic. daca e in tine ceva care trebuie exprimat, talent adevarat, nu trece o zi fara sa faci lucrul ala. daca ai semi-talent (unde sunt si eu) trebuiesti impins incontinuu si biciuit ca sa se decanteze si sa ajungi sa faci ceva valoros.

am avut o discutie cu andrei de curand despre exersatul zilnic. el programeaza zilnic. acolo e talentul lui. clar. a lansat un framework in prima luna in care a stat acasa si are success. il intereseaza pianul acum. poate fi un hobby, si cand o sa-i luam olgai o pianina sau orga poate sa invete si el. dar daca era sa fie muzician (care compune nu numai executa ce au compus altii) ar fi cantat de mic in fiecare zi. asta am emis eu in masina. emisiune speciala. radiofonica.

eu am desenat destul de zilnic pana in facultate. n-am ajuns sa ascut si sa sublimez si sa fac arta. semi-arta da. e plina lumea de semi-arta. sis s-a oprit foarte devreme din desenat si pictat si are talentul mamei la culoare. picturile ei erau intotdeauna mult mai bune decat ale mele. erau bune pe cand ale mele erau (si sunt pentru ca mai pictez cu olga) mizerii. pacat ca nu picteaza sisa mea... macar ceva pentru casa ei. semi-arta ei in casa ei. dar sisa mea e mai autocritica decat mine. mai mult din mama in ea. eu, mai mult tata. grafica da, tehnica, indemanare, hoarding, mai putina autocritica dar inca de ajuns si cel mai rau, lipsa de tenacitate. dar clar in casa parintilor mama a fost cea mai original talentata.

si alt fel in care am fost expuse noi surorile la arta au fost albumele de arta. pictura si sculptura. cel putin la curatenia generala bianuala ne uitam inca odata in ele. pe la 7 ani ai mei o cunostinta de-a mamei a lansat un album de culegere de lucru manual popular. o batranica, ileana cretan. probabil mama a ajutat la cusut mostre, probabil tata a ajutat cu fotografii si rame; pentru ca a fost expozitie la muzeu. avem albumul acasa. o viata a muncit femeia sa stranga materialul. cred ca avea 70 de ani la vernisaj. pe la 11 ani ai mei un coleg prieten de-al mamii traian postolache, pictor, a avut o expozitie cand aveam vreo 11 ani. tata i-a facut niste rame pentru expozitie si fotografii pentru print. am fost in atelier la el, am fost la muzeu inainte de expozitie, cand se construieste si e mult mai interesant, am fost la vernisaj. am luat ore la romana cu sotia lui. mama a primit 4 tablouri mici cu natura moarta. si unul mare enorm cu natura moarta pe o parte si studiu de cadavru la medicina pe cealalta parte. carton tare, neinramat. 1,5 metri patrati. care a stat mult depozitat pe dupa dulapuri si dupa vreo 5 ani l-am expus in dormitor, camera copiilor. eu cu tata. dar consens general ca il vrem pe perete intre mine si sis. si iar consens general despre pe ce parte sa-l punem. eu am avut ideea de cum sa-l punem fara rama, tata a acceptat si a executat. cred ca iar e depozitat pe undeva pe dupa dulapuri. acum acasa, in barul din dormitor (locul in care s-a acumulat creatia mamei si tatii) sunt pensoane de-ale mamei si uleiuri, goblene si lucru manual, mape cu acuarele. si dinspre tata niste grafica, scrisori in franceza, aparatura si multe multe fotografiii de familie in care m-as uita cu atata placere impreuna cu sis. izvorul de arta, barul din dormitor din casa parintilor. cum poate fi un bar de 0,3 metri cubi folosit mai bine?

stiu ce a produs visul. si cu cat mai gandesc mai mult mai descopar cate ceva. o sa ne mutam. asnoapte m-am uitata la arta ca sa fac o plapuma pentru baietel si dupa 3 ore m-am hotarat ca nu fac. aseara ne-am uitat toti trei (olga a fost maestra de ceremonii) in foto vechi de pe telefonul lui andrei cu olga mica. foto care nu le am eu si deci nu le-am vazut destul de des. in vederea mutarii am de gand sa cumpar o mapa de carton a3 sa pun arta olgai si desenele mele care is pe undeva prin dulap si panza de goblen. m-am intalnit cu vecinele de pe etaj sa decidem ce arta sa punem pe peretii holului si, desi doua dintre ele au case faine cu arta bazata, m-au dezamagit la alegerea "artei" pentru hol. doua au presat pentru o poza personala fara nici o valoare. lipsa de autocritica si modestie. mama le avea pe amandoua. una din vecine a ales poze indoielnice din mapa cu ce era propus si una nu prea a ales dar a povestit ca are ea pe cineva care are o poza cu biserica din haarlem. vecina asta ultima are o caciula oribila. asta e numele ei de cod intre mine si andrei, femeia cu caciula oribila. ele vecinele is super de treaba. si casele cele doua sunt interesante. numai nu mi-a placut lipsa de modestie si autocritica la cele doua si gustul la cea de a treia a carei casa nu o stiu. dar in final arta este cat se poate de subiectiva si probabl critica mea (in afara de autocritica) e la culmea ce-a mai de sus. mai am o luna pana nasc. si-s pe val emotional. si citesc balzac si nu prea ii vad valoarea desi is doritoare sa vad niste valoare. poate traducerea pierde valoarea.